"Si nu era chiar greu de inteles ce-mi cerea, ce vroia desi nu-si gasea intodeauna cuvintele potrivite sa-mi explice.Era mica, firava desi intodeauna incerca sa para dura si puternica.Sa treaca peste orice obstacol, sa nu-i calce nimeni pe orgoliu si mai ales sa-i reuseasca tot ce-si propune.Dar nu lupta, defapt nu lupta ea pentru ce-si dorea, vroia totul gata facut, de altii, ea doar sa se bucure si sa fie mandra ca are ceva in plus.Si totusi asa cum incerca sa para, era firava, iti era si teama s-o atingi.Aveai impresia tot timpul ca se va rupe,iar daca o faceai sa planga, simteai plansul unui copil abandonat.Si n-am vrut s-o fac sa planga, niciodata.Dar am facut-o.
Imi aduc si acum aminte, vara incepea sa-si intre in drepturi depline, libertatea si ea, nu scoala, nu profesori, nu note.Doar timp pentru adolescenta. 18 ani si ceva in plus sau minus.
Mandra de ea,indragostita de un print, blonda, dar o copila...Ca intr-un basm, dar cum nu era un basm scris de Ispirescu,si-a pierdut printul.Zambetul ei se stersese, dar eu am fost acolo si l-am desenat din nou.
Am un gand ce ma apasa... cand i-am spus prima oara te iubesc.Era trista, plangea si se simtea dezamagita,mintita si fara protectie, eu eram cel ce provocase toate cele si tot eu trebuia sa-mi fac printesa sa zambeasca din nou. Te iubesc.I-am zis, si-am intreabat-o - Esti fericita? Si mi-a raspuns plangand "Sunt, si am convingerea ca intr-o zi voi putea crede suta la suta cuvintele tale.Acum nu" .I-as spune iar ca o iubesc, ca o vreau inapoi.Dar am gresit, am gresit si acum nu mai crede in povestile cu zane.Si desi acum imi spune ca este fericita, stiu ca tristetea este totul in jurul ei.
Imi aduca aminte si acum noi doi la mare.Eu si ea.Imbracata intr-o fustta lunga alb,asa inocenta ce era, si-un maieut micut alb, toata o zana.
