A disparut soarele dintre noi .

Vad din nou apusul soarelui, amintindu mi si retraind acele seri tarzi de iarna,cand aerul era indispensabil ,cand bratele tale imi inconjurau mijlocul ce devenise foarte rece, cerand in tipete caldura ta,cand zgomotul ce ne inconjura devenise tacere doar pentru ca soarele se indeparta si noi, noi eram tot amandoi... Si eram nerabdatori sa ne prinda sfarsitul apusului si rasaritul a doua zi tot amandoi, cand timpul era doar al nostru mai mult decat al stelelor. Si asa, amantindu mi si azi de in tine, am alergat pe strazile pusti si am zarit umbra trupurilor noastre ce se asemanau a doua statui dintr un parc trist, in fata caruia ne am spus Adio.

Dar , printre amintiri, am observat ca pot continua, pot respira, acelas aer chiar daca nu esti langa mine, dar acum imi este dispensabil, ci nu indispensabil, dar nu mi pot aminti clar ,chipul tau din aceea seara de noiembrie,imi amintesc doar acei ochii negri plini de profunzime,deborand in jurul lor un ocean de pasiune.

Si am realizat un lucru, din nou datorita tie: Atunci cand soarele pleaca, totul incepe sa si schimbe culoarea, pana si interiorul meu, probabil mirosul tau este amestesc in pielea mea, cand imbratisarea nu mai este un simplu contact intre inimile noastre in intunericul iubirii.