Cum se intampla aproape mereu, cand cineva isi ia ramas bun, se naste tristetea, ce incepe sa caute un suflet.
Mie mi se pare rar si ciudat, si chiar daca sunt dezordonata, este impermeabila tristetea.
Fericirea este un machiaj plin de zambet amabil, decat zbor fara o pereche stabila de aripi.
Cand totul se sfarseste si tacerea incepe sa murmure, doar pupilele tale vor stii ce a fost sau nu adevarat.
Si pitite printre cristalul ochiului tau vor zburda bucatele din acele dupa-amiezi cand am inceput sa zambim.
Mereu ve fi binevenit in acest loc, pe lista mea de obsesii pe care nu le voi uita.
Cum sa imi amintesc de tine, fara sa privesc inapoi , daca eu nu voi uita niciodata ultimul vals ?