Am incheiat socotelile finale cu mine, in urma unui capitol pe care l-am deschis de curand dar de care m-am temut, m-am mintit sau pur si simplu n-am vrut sa-l manevrez acceptabil.
Stiu doar ca t, a fost o arma, un scut sau unelta perfect sa-mi creez o vesta antiglont ptr sufletul meu.Acum nu ma mai atinge si nu ma mai frapeaza nimic.
Din tot ce a fost, pastrez esentialul pe care, culmea, nu eu l-am gandit.

¨Nu este important sa fi cu persoana pe care o iubesti si care te iubesc, atunci cand lucrurile nu mai pot fi asa.Important e sa stii ca exista acel cineva pe care-l iubesti, departe sau aproape, ce te iubesti la fel de mult cum o faci tu.Si ca nu conteaza anii ce vor trece, situatiile ce vor interveni, uitarea sau indiferenta.Sufletul nu cunoaste astfel de lucruri.Sufletul doar iubeste.¨

Si atunci imi mai ramane de spus, ca ma urc din nou in barca si incep sa vaslez.Dar nu pentru noi, pentru mine.

Pentru ca te cunosc atat de bine, incat si zeci de ani de-ar trece eu stiu finalul acestei povesti.
SI mai pot spune doar atat :

Cand imi spui adio, totul timpul inseamna : pe curand.
Cand totul incepea sa fie perfect, te cuprindea teama.
Cand te doare distanta, te cuprind indoielile.
Cand imi spuneai ca nu trebuie sa am indoieli, ma asigurai ca:

Ne vedem in drumul ce a mai ramas de parcurs.Vreau in final sa vii cu mine, langa tine sa ma trezesc.