Violonitul visator nu atinge arcusul viorii pentru a emite sunete, pentru a pune intr un dans toate visele sale, ci priveste zarea nevazuta, prin gandul pribeag al inimii sale.
Coardele viorii sale acordate in cvinte perfecte ii sunt asemenea ochilor lui imbibati adesea de lacrimi profunde, lacrimi ce nu pot fi definite ca simple picaturi de apa.Sunt ceva mai mult, ceva mai mult al lui, al violonistului visator. Sunt semnalele sufletuui trimise catre luna ratacita in albastru cerului din miezul noptii.
Poate e greu sa l intelegi.Adesea, el sta aruncat in maldarul de coli albe ce urmeaza a fi desenate de un alt vis, o alta intamplare sau pur si simplu un alt creion ciudat.Sau un alt violonist.Alteori, el isi infinge trairile in propriul meu suflet, si ma intreb de ce l am desenat, ce e el cu adevarat ? Un violonist, un cult, un geniu sau pur si simplu un visator?
Sau poate o bucata de vis, un vis ce vrea sa ramana creion doar pe o simpla coala, caci mai mult e imposibil, si uneori e si dureros
Dar violonistul nu se da batut, caci isi va folosi vioara, asa va fi de n ori mai visator de cat ieri si de n ori mai putin visator decat maine.
Si la fiecare atingere cu arcusul sufletului sau pe corzile ochilor, isi va indepini unul din milioanele de vise pe care le are


UNIVERSUL CONSPIRA!