Ultimul post

My last Picture with me.

O sa desfiintez acest blog. Las un timp acest mesaj sa-l vada toti ce-mi citesc blogul.

Nu ma intrebati de ce, nici nu ma rugati sa-l tin. Eu stiu cel mai bine de ce fac asta .M-am saturat sa plang pentru cineva care pur si simplu adora sa-mi faca rau asa, am inteles ca m-am inselat in multe privinte, drumul meu trebuie sa fie altul fie ca vreau fie ca nu. Eu nu mai pot continua plangand, nu mai vreau. Ajung niste lucruri simple sa te deranjez atat de mult incat lacrimile isi pierd numarul, pentru ca fluxul lor devine rapid, iar eu oricat as incerca sa le opresc nu pot, nu pot. Pentru ca altcineva le face sa cada, si am inteles ca lacrimile nu sunt simple picaturi de apa. Vin din interior, din suflet si tot timpul au un fundament.

Si o lacrima la cadere asteapta un zambet, insa atunci cand zambetul se lasa asteptat, este mai bine sa te afunzi intr-o patura groasa, sa le dai drumul absolut tuturor lacrimilor, sentimentelor bune si mai putin bune ce odata te-au facut sa cuprinzi intreagul farmel al universului,pentru ca acum au devenit stalpul de sustinere al unui plans pierdut, un plans ce nu-i nici crud, nici prajt bine, un plans monoton, tot timpul acelas.

Iar acum ma decid asupra acestei tristete, si ma intreb in sinea mea "Ce rost are?" As putea sa folosesc aceasi comanda a unui Messenger plictisit, dar prefer sa ma retrag eu de acolo de unde sunt mult prea in plus, dar unde eu ma simt cle mai confortabil, in anumite brate ce le-am crezut mult prea ale mele, mult prea pentru mine, dar probabil acum din cauza tristetii, le consider putin false.

Blogul asta ca si cartea mea de altfel au fost .. nu spun dedicate sau pentru o anumita persoana, ci din sucul unui fruct stors la cel mai reusit robot : sufletul meu . L-am stors si a scos atetea lacrimi incat m-am hotarat sa le adun pe toate, sa le adun intr-un loc, undeva unde sa le citesc si sa le recitesc mereu. Sa fie ceva de la tine si de la mine, ceva doar pentru mine, despre tine si despre noi, ceva al nostru dar doar al meu. Si vezi tu, si acum ma adresez tie, celui care-mi ceri "dispari ", poate acest blog, imi alimenta cu fiecare rand, cuvant, poza sau pur si simplu click pe acest blog, imi alimenta dragostea pentru tine. Dar azi ii deschid aripile, nu stiu cat o sa-si doreasca sa se indeparteze de mine, sau daca o sa reuseasca sa faca asta. Si chiar si asa eu am sa o las balta, chiar daca cineva imi spunea tot timpul

" Universul conspira!" ,

"Daca lupti pentru visul tau o sa se indeplineasca si daca-ti pastrez toata iubirea pentru el o sa fie asa cum sufletul tau isi doreste" ,

dar gata abandonez aceste motto-uri, chiar daca de cele mai multe ori a fost asa. Si nu vorbesc prosti, nu m-as minti pe mine insami, nu m-as alimenta cu niste minciuni si vise uscate, pentru ca marea este atat de larga incat as acoperi din nou cu lacrimi.

Cand mi-am dorit sa ma impac cu tine din suflet si am crezut asta, m-am intors de unde sunt acum si am fost langa tine, insa acum e inutil .. Si dureros ..

De azi nu mai depinde de mine sa continui sa te iubesc, si in fond daca tot afirm ca te iubesc, trebuie sa te las nu ? Sa fac ceea ce tu-ti doresti atat de mult, ok, bun asa sa fie.

Eu deja am strans destula putere sa ma por resemna, asta e viata si asa trebuie dusa. Ma asteapta o multime de bucuri, una mai are doar 5-6 luni, si o sa fie doar bucuria mea, si o sa ma bucure doar pe mine, chiar de nu-i corect,si probabil in ea o sa fie si cea mai mare putere si bucurie si poate asa o sa fiu sigura de ce trebuie sa-mi continui drumul si sa plantez peste toate florile uscate din drumul meu numai rasaduri de trandafiri, cat ma infloritori.

Si daca tot e ultimul post, hai sa scriu cat mai mult, nu sa ma fortez, o sa scriu pana cand lacrimile astea care-mi uda tot laptop-ul or sa se plictiseasca sa mai curga.

Si revin la ceea ce tot afirm, ceea ce tot se chinuie blogul asta sa-ti arate, tie, defapt care tie? Ca nici macar nu te mai recunosc, nici macar nu te mai cunosc, oricat as incerca cel mai mare motto al meu

" Nu conteaza nici cand, daca tarziu sau devreme stiu ca ai sa revi si sufletul meu am sa ti-l dau. Am multe de dat, nu stiu DACA TE MAI CUNOSC,dar am sa astept pana ai sa reapari."

Gata. Le sterg, nu conteaza, visele doar imi fac rau, nu mai pot crede in ele, nu mai pot crede in rasaritul ala atat de intens magic si unic, pentru ca zilele trec in credinta mea si eu numar decat lacrimi.

Sa stii ca eu chiar te-am iubit, eu chiar te iubesc si o sa te iubesc mereu, pentru ca am promis, da Dada, acolo unde esti tu stiu ca tu esti poate singura care ma sprijina cu adevarat si daca tie ti-am promis ce ti-am promis sa stii "zanuta mea" ca o sa mai sper in tine , dar cum am spus o sa las sufletul sa decida singur. Poate o sa fie cineva vreodata care o sa-mi placa si o sa-mi rastoarne iar sufletul; la 180 de grade, cine stie.. desi nu cred... Pentru ca eu te iubesc, fraiere ..

Somebody dreams about you every single night, but somebody's me....

P.S.: eu stiu sigur ca voi toti care-mi cititi blogul nu o sa ma uitati, indiferent daca intru sa nu pe mess sau dialogam sau nu prn mail. Sunt convinsa...!!! Oricum o sa auziti de mine, si de bine va promit!!!