
A fost o joaca. Asa a inceput un cosmar, un cosmar care si-a gasit mijloacele necesare sa ma prinda si sa ma lege atat de strans, inca scaparea sa fie doar o minune, o minune pe care am invatat sa o vreau si pe care o cer in fiecare secunda.
¨Nu mananc !¨ , sunt cuvintele ce mi-au distrus fiecare particica din corp, in toate snesurile posibile, si din punct de vedere al sanatatii cat si al aspectului.
Era mai simplu, sa refuzi, era mai simplu doar sa privesti. Si era poate la momentul cand totul a inceput, o bucurie.Si o dovada, era dovada ca eu pot controla cu adevarat ceva. Imi puteam controla corpul de la necesitatile lui filologice, si ce control... Absurd control. Un control ce m-a inchis in propriul meu cosmar, propria mea durere si suferinta.
Si incepea totul atat de roz, dar atat de roz incat zambetele erau infinite, dar erau o masca, caci niciodata nu eram indeajuns de multumita. Treceau zilele, saptamani, lunile, lipsa de alimentatie imi dadea in adancul sufletului meu o bucurie , dar era o bucurie falsa, dar eu eram vrajita de scheletul in care ma tansformam, si-mi placea.Pentru ca eram altceva in fata celorlati. Le aratam ca am putere, putere asupra normalului si eu chiar pot sa controlez ceva, dar uitam, uitam sa privesc la sfaturilor celor ca ma iubeau cu adevarat, uitam ca sanatatea iti da aripi sa ai credinta , fericire, zambet.
Cu timpul ¨Nu mananc¨ , ramane in ochii celorlalti un moft, o fita, ¨Vrea sa slabeasca.E o figurista¨, nu. Nu eram o figurista, astazi am puterea sa va raspund, era inceputul unei boli, unei Anorexi, pe care refuzam sa cred ca o voi avea sau ca o aveam.Dar in ochii mei ¨Nu mananc¨, prindea un nou contur, era practic un refugiu. Un refugiu al rautatilor, al unei nefericiri ce nu venea neaparat din partea cuiva, nefericiri pe care sufletul meu si-o crease singur prin acest ¨Nu mananc¨. Si refuzul acesta, ce aparent imi dadea putere, a devenit un ecoul, un ecoul al unei tristeti.Pentru ca lunile treceau, si eu continuam in acelas joc, joc, joc, joc. Dar acest joc. Joc. Joc. se transforma cu rapiditate intr-o groaza imensa. Eu sapam abisul si eu m-am aruncat in el.Si nu mai conta ca vreau sa slabesc, astea s-au sters din minte de cand ¨Nu mananc ¨ a devenit un refugiu, in care ma refugiam la fiecare obstacol, la fiecare piedica, la fiecare refuz, la fiecare ... mica neplacere, insa neplacerile nu se terminau in nicio secunda a acestul joc, acestui cosmar, pentru ca totul parea atat de incolor.Si acum plang, si imi e groaza cand reaizez ce mi-am facut, si plang cand imi amintesc cum a inceput totul, dar plang pentru ca se termina, se termina acest cosmar.
Si nici el, care a aparut intr-un noiembrie nu mi-a fost deajuns, desi cand eram cu el eram al dracu de fericita, FERICIREA AIA COLOSALA! nu m-a putut desprinde de aceasta Ana si o Mia ( Anorexie, BuliMia), pentru ca imediat ce se termina ¨intalnirea¨, mintea mea nu se gandea la cat de frumos e el, cat de dulce, cat de.. nu. Se gandea la ce a mancat in ultimele 3-4 saptamani, la ce calori.. Si automat venea tristetea, chiar de nu mancam nimic. Pentru ca organismul slabeste, inima slabeste, implicit nci sufletul nu ramane la fel.
Caderi, lesin !! Si ce? Ajungeau unele perfuzi, vitamine si cateva ore in spitale sa-mi revin.Si mi se spunea ¨Ce faci cu viata ta?!¨, mintea isi dadea singura raspunsul, pentru ca eu nu mai eram eu, eram o Ana, nu gandeam eu, gandea un ecou pentru mine. Cum ce fac cu viata mea? Mi-o distrug.¨Nu mananc !!¨
Si in fata celorlati, eram atat de puternica, eu rezist fara mancare!! Chiar eu, Ralucuta, blonduta! Dar sufletul tau Raluca?Sufletul, inima ta cum rezista ???
Nu conta unde ma duc si compania, pentru ca acest cosmare era peste tot, in orice oglinda, in ce privire, in orice cuvant, in orice secunda. Era acolo !!!Pe 7 martie nu ai fost acolo!!! SAC!!
Voi, toti care m-ati cunoscut si ma cunoasteti, stiti ce e aia cu ADEVARAT, ANorexie ? Va spun cu tarie ca nu! Puteti sa cititi n defintii, si n povesti alor n fete ca mine. Pana nu o traiesti, nu realizezi ce e, pana nu-ti dai seama ca te distrugi, si nu realizezi ce risti, nu-ti poti da seama ce cosmar este.
Iti devine cea mai buna prietena, o prietena ce te omoara, putin cu putin. Nu te omoara fizic, asta o faci tu, sub indemnul ei, te omoara sufleteste, iti omoara ce ai mai drag, mai placut: sentimentele, amintirile, trairile, puterea, voinita, increderea...
Si daca am ajuns sa-mi pierd increderea in mine ? Pe care aparent, o aveam, in fata celorlati o aveam, dar ea nu a existat odata ce nu ma placeam eu pe mine, cum puteam avea incredere in ceilalti.Cum puteam avea incredere intr-un ¨te iubesc¨, bine ¨si eu te iubesc pe tine¨.Si eu chiar te iubeam sau chiar te iubesc,si tu ma iubea , stiu .( MUAAAAAAH ), dar nu vezi ca ea nu ma lasa, cosmarul nu ma lasa sa iubesc, sa simt... Halal prietena, dar prietena careia ii esti cea mai fidela.Cand spune ¨Nu calori, doar apa¨, pai e nu calori, e doar APA!!
Si uite ca eu totusi, am conservat ceva: o IUBIRE !!, dar poate aici ea a fost mai ingaduitoare, sau voi ceilalti din jurul meu, v ati unit fortele si ati fost mai puternici ca ea, mai puternici de m-ati ajutat sa inteleg cine este cu adevarat, si unde ma va duce anorexia.
Si am vizitat multe spitale, multeee ..si am ajuns in Spania, unde nu sunt neaparat toate portile deschise, insa unde exista stiinta si unde Anorexia se invinge cu adevarat, iti dispare din minte, si odata ce ti-a disparut din minte, doar sub forma ca... nu te mai poate controla, ca in definitiv nu tu ti-ai controlat corpul, Anorexia te-a controlat pe mine.. Atunci si sufletul prinde alte aripi. Insa pana sufletul meu va prinde cu devarat aripi, trebuie sa ies cu totul din acest cosmar, si trebuie sa lupt, sa mi strang toata maturitatea si sa te inving, acum ne vom lupta de la egal la egal.
Un cosmare care mi-a oprit inima, la propriu, care a vrut sa ma invinga, SAC!!! NU AI REUSIT!! NU AI REUSIT!!!!
Centru ¨La vida. The center¨ ti-au pus punct. Cu mine pana aici ai putut, draga mea Ana, de aici eu voi decide. Si eu voi lupta. Si daca m-ai tinut cu perfuzi, si cu aparate, si cu un ASTM nenorocit, de azi inainte eu sunt pe picioarele mele. 33 de kilograme, vor fi 40, vor fi 42, vor fi 47. Si de vor fi 55, nu te voi mai chema. Nu!!
Acum ma uit in oglinda si ma iubesc, nu . Nu ma iubesc acum!! Ma urasc, sunt pres slaba si prea urata. Ma voi uita la 47 de kg, la 50, si ma voi iubi!!! MA VOI IUBI!!! M-AI AUZIT ??!!!
CUM MINE NU AI REUSIT!!!
Nu Anorexie si Bulimie !!! Just Breathe !