Ar fi trebuit sa i intorc Universului, un zambet maret, sa-i dau un buchet de imbratisari, sa le impaghetez intr-o cutie de eternitate si folosesc soarele pe post de ajutor, cu transportul.Dar nu sunt asa. De fapt nu am actionat asa. Si am avut atatea zambete laolata astazi, incat sufletul meu transpira putin usurat, pentru ca in lumea mai exista zambete pure, surasete clare si limpede.Dar nu sunt ale noastre, ale celor ce nu stiu sa apreciez magia Universului si nici macar sa conservam frumusetea unor clipe senine, cele din copilari.Nu sunt ale noastre, spun asta pentru ca ele vin doar de la niste pitici, niste copii, ce reprezinta adevarata magie a Universului.Pentru ca in sclipirea privirii lor sta ascunsa speranta, si-n magaierea sursurilor sta pitita frenezia clipelor amalgamice.
Si nu am fost asa, am fost cuprinsa de o tristetea, dar era tristetea unei fericiri, pentru ca intamplator sau nu cand o lacrima prindea viata in coltul ochiului meu, tu mi-ai trecut prin minte, si am zambit,dar nu esti.Tu nu esti aici, oricat as vreau sa cred ca distanta nu conteaza, cum sa nu conteze, cand tu esti acolo si eu te iubesc aici.
Da, e adevarat , eu nu sunt unde locuiesc, sunt unde iubesc,pentru ca sufletul ,intodeauna, se indeparteaza de corp doar pentru a fi aproape de sufletul ce-l completeaza, dar eu te vreau aici! Stiu cat e de imposibil, dar stiu ca iubirea vine dintr-o infititate de iubire.Deci iubirea este posibila. Pfu !!! :(. Sa-ti mai zic ca te iubesc? Sau sa te las sa-ti dai seama sigur?Imi e teama ca n ai sa reusesti si ai sa ma blamezi.
Dar daca tu nu-ti dai seama, sufletul tau o sa se simtea mistuit de-un mistic dor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu