Absurd ego.

Nu ti cobori inca ploapele, lase le aruncat peste azurul privirii mele.Te as privi la nesfarsit , dar uneori esti departe. Acum pielea tanjeste dupa atingiri, in inima si in suflet.
Soarele prajeste setimentele, cerul intareste iubirea si mare te aduce mult mai aproape.
Acum toate se impleticesc in acelas dans, pe care inima mea il invata de ceva vreme buna.Gandurile prind si ele fibra de matase, nu pot spune ca e ceva nou sau vechi, totul e constant, inima simte, sufletul doreste si gandul, gandul te iubeste .Si constantul asta atinge recorduri cu zi ce trece, pentru ca inima desi n are putere sa se mareasca fizic, sa stii ca ea se mareste, n are limita.
Dar are capacitate, capacitatea sa iubeasca.
Nu ti cobori ploapele, sa incercam sa coboram un nor, si cu el sa ne pierdem, intr un paradis pe care l as descrie simplu ¨rup din fericire¨. Sa lasam doar stele sa ne arate asa cum suntem, eu , tu sau tu, eu .
Acolo,pe nor o sa ti poti cobori ploapele, dar stii ?! Asta o sa te impinga luna sa faci, pentru ca Luna o sa mi fie complice, ce absurd suna, complice intr un ego de contemplare. Ciudat, da. Al dracu de ciudat, dar intens de adevarat.
M-as ascunde uneori de gandul tau, mi se pare greu sa te iubesc, dar atat de mult imi place greul asta in cat, o sa te iubesc atat de mult incat o sa ma doara.
Cine n are vrea sa l doara de prea multa iubire, sau de constrangerea fericirii ?! Si totusi eu pot spune ca tu reprezinti tot. Viata, aer, pamant, paradis, luna, marea si toate chestiile de care abuzez la fiecare postare, dar nu. Tu nu esti lucrurile astea. Esti ceva mai celestial.
Esti un sentiment, un suras, o privire. Un zambet, un zambet ce l port mereu, ce mi da putere si speranta.

Esti insusti un paradis, un paradis terestru. In care as trai pana n veci. :X