Nu am crezut niciodata ca implinirea unui vis cere lacrimi, lacrimi din adancul sufletuliu, formate dintr-o tristete, ce te apasa si te doare.
Poate niciodata nu o sa-mi ajunga cuvintele sa descriu perfect ce simt acum, sau ce inseamna sa fi departe, departe de tine,departe de sufletul tau, de sentimente si de propriile tale fapte.Suna aiurea, dar este adevarat.
Am crezut ca totul avea sa fie roz si frumos, ca din prima zi cand voi incep sa lupt pentru visul la care tin enorm si in care cred cu tarie ca intr-o zi se va indeplini, totul va fi bine, ca din prima voi voi avea parte doar de zambete si ca toata lucrurile rele si grele din viata mea vor dispera.
Dar nu a fost asa, caci distanta si dorul au accentuat absolut toate lucruri ce-mi creau disconfort.
Sa lupti si sa speri intr-un vis, nu-ti da intodeauna forta sa mergi inainte, iar lipsa experientei de viata te da inapoi, pentru ca implicit si maturitatea nu este f mare.
Si e greu, e greu sa-ti vina sa plangi dintr-un simplu gand, aiurea, dintr-un simplu gest, si sa nu te poti controla.Mergi pe strada, esti intr-un magazin, mananci, canti, desenezi, iesi cu catelul afara, la piscina, la paine, in lift, pe scara, oriunde si oricand fara un motiv anume. Pentru ca sufletul duce dorul, pentru ca sunt intr-un loc unde practic nu sunt eu, este doar o Raluca ce stie ca trebuie sa si croiasca singura drumul catre implinire visului, este practic o Raluca ce s-a trezit din ¨Le face mama pe toate, le face unchiul Angelescu pe toate¨ intr-un loc unde ¨Raluca singura trebuie sa poata.¨
Si eu sunt cea mai constienta cat este de greu, eu imi pot compara viata din Romania cu cea de aici, eu stiu cel mai bine ca nu mi aduc fericirea niste extensii,haine de fite, genti de fite si plimbare multa, ci zambetele alea fara de care sufletul nu mai poate simti.
Si mai stiu, mai stiu ca doar eu imi pot aduna puterea din orice lacrima sa mai fac un pas, un pas spre ceea ce pare imposibil, dar un imposibil pe care eu sunt fer convinsa ca am sa-l transfor in posibilul perfect.Dar de data asta trebuie sa le fac singura, trebuie sa plang atunci cand sufletul simte nevoia sa se descarce, sa-mi inving dorul de toate persoanele pe care le am, dar nu le am fizic, si trebuie sa.mi amintesc la fiecare pas, esec sau mica victorie spre visul meu, ca in siguratatea asta care ma seaca nu sunt foarte singura, ma am pe mine si mai am 2 stelute.
Si e asa aiurea starea asta, ca tristetea nu vine din cauza ta, din contra lacrimile prind surasete atunci cand vorbesc cu tine, cand ma gandesc la tine, si sa stii si tu ca pentru tine mai mult nu renunt si nu ma intorc in Romania... Si iti multumesc ca te iubesc asa cum o fac eu, si cum nu e nevoie sa stie toata lumea, eu stiu ca te iubesc si asta e destul.

Cate lacrimi cere un vis ca se vada implinit?!