Sunt soaptele pe care le aud stiin ca tu undeva ma iubesti.
Nu mai numar zilele ce trec intr-o amintire plapanda, zilele ce or sa ma indeparteze definitiv si or sa ma imprime pe o coala ingalbenita de trecerea timpului. Nici nu te mai strig cand imi parasesc lacrimile sub plapuma. Ce rost au cuvintele aruncat intre 4 pereti, daca tu nu le auzi si daca le-ai auzi le-ai percepe asa cum orgoliul tau iti dicteaza, sau asa cum faptele meu te-au facut sa ma "interpretezi" ?
Nu mai vreau sa ma gandesc la ce se va intampla in zilele ce urmeaza, dar cum sa nu ma gandesc daca aceasta groapa imensa continua sa se adanceasca zilnic, si tu nici nu stii cat de mult am nevoie sa te mai vad, sa plec impacata, pentru ca de data asta nu o sa mai cred intr-o intoarcere.
Si incep sa plang, iar, picaturile astea calde uda tastele care scriu zilnic despre tine. Si privesc spre fereastra prine lacrimi, desi vad totul blurat, luna imi zambeste , aceeasi luna careia acum ceva timp i-am dat zambetul tau, prin acel mesaj "cel mai frumos timis vreodata de tine", asta daca iti mai amintesti . Ea, mi-a promis sa nu ma paraseasca, totusi nu sunt singura, daca nu vreau sa plec, vreau sa raman cu tine, dar daca eu nu raman cu tine, tu ramai cu mine in sufletul meu.